Prin noua decizie de impunere s-a stabilit, la începutul anului, taxa de salubritate pentru anul 2022, care a stârnit controverse la nivelul locuitorilor, care se declară pe deplin nemulțumiți de noile prevederi.
Taxa de salubritate este în prezent 28 de lei de persoană pe lună, spre deosebire de anul 2021 când taxa era calculată per gospodărie și avea o valoare fixă de 28 de lei pe lună, indiferent de numărul de persoane alocat fiecărei gospodării. Diferențele sunt vădit dezechilibrate, deoarece, în prezent aceeași taxă se aplică pe numărul de persoane
Filiala USR Cisnădie a sesizat Instituția Prefectului și a făcut apel, pe această cale, pentru luarea măsurilor necesare pentru a asigura aplicarea și respectarea legii de către autoritățile administrative publice locale ale orașului Cisnădie. Contestația nu a fost soluționată până în prezent.
La acel moment, un locuitor a solicitat Primăriei Cisnădie, în primă fază, publicarea imaginilor cu cei care aruncă gunoiul ilegal, dar răspunsul nu a fost unul pozitiv. „Cred că prezentarea făptașilor, inclusiv de către cetățeni, ar descuraja mare parte din cei ce fac astfel de lucruri.” spune Andrei Liviu Bitu.
Ulterior, acesta a înaintat o petiție către Ministerul Mediului și Ministrului Barna Tanczos prin care solicită rezolvarea problemei, propunând mai multe soluții.
„Subsemnatul, Bitu Andrei Liviu, în calitate de cetățean român și locuitor al orașului Cisnădie, jud. Sibiu, vă aduc la cunoștință că suntem localitatea cu una dintre cele mai mari taxe de salubritate din țară (28 lei pe persoană/lună). Motivația acestei taxe, conform HCL, este depășirea normei și aruncarea unei cantități de gunoi nereciclat, mult mai mare în comparație cu alte localități. Nemulțumirea mea este că, deși fac parte din categoria celor care reciclează, nu am niciun beneficiu de pe urma acestui lucru. Din contră, plătesc mai mult, inclusiv regularizări retroactive!” se menționează în petiție.
Același locuitor a propus Ministrului Mediului mai multe posibile soluții pentru rezolvarea problemei: Containere ecologice pentru un sistem inteligent de preluare separată a deșeurilor și implementarea unui soft de urmărire a etichetelor și anume un cod QR pentru loturi de sticle.
„Odată ce sunt scanate la vânzare, fie introduse într-o bază de date generală. În cazul în care se găsește o sticlă cu etichetă pe câmp, prin scanarea codului, aplicația ar putea permite identificarea magazinului unde a fost vândută ultima oară și către cine, ajutând la demascarea celor care aruncă ilegal și nu reciclează.” precizează Andrei Liviu Bitu.
În decursul zilei de astăzi, 17.03.2022, Andrei Liviu Bitu a primit răspuns la petiția înaintată către Ministerul Mediului. În răspuns petentului i se mulțumește pentru implicarea și interesul acordat în ceea ce privește problematica de protecție a mediului, dar cererea rămânând în mare parte nesoluționată, deoarece nu se aduc niciun fel de lămuriri asupra creșterii abuzive a taxelor sau asupra încercării de a soluționa această problemă.
Totodată, în răspunsul formulat de către Minister se aduce la cunoștință procesul de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor în România „ În Planul Național de Redresare și Reziliență la Componența C3, Managementul deșeurilor, obiectivul de implementat este accelerarea procesului de extindere și modernizarea sistemelor de gestionare a deșeurilor în România cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare în vederea conformării cu directivele aplicate și tranziția economică circulară, obiectiv realizat prin dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune.”
Astfel, se prevede construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor la nivel local, insule care vor deservi zonele de blocuri de apartamente din localități.
Se va acorda prioritate comunităților locale cu cele mai mari nevoi, pe baza mai multor criterii: capacitatea de generare a deșeurilor în raport cu dimensiunile localității, nivelul actual scăzut de colectare separată a deșeurilor, disponibilitatea instalațiilor existente de tratare a deșeurilor.
de ce nu ati pus si raspunsul efectiv primit de la Mediu sa vada si ceilalti romani ce raspunsuri evazive frumos impachetate dau cei de la guvern fara sa spune de fapt nimic si mai mult fara sa vina cu o solutie clara…