Ministerul Finanţelor a împrumutat joi de la bănci 1,19 mld. lei prin două licitaţii cu titluri de stat, la randamente de 4,25% şi 6,03% pe an.
În prima licitaţie, Ministerul de Finanţe a redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în octombrie 2027 şi a împrumutat de la bănci suma de 999 milioane lei, cu 799 mil. lei peste nivelul de 200 mil. lei programat, la o dobândă anuală de 6,03%, anunță Ziarul Financiar.
La licitaţie au participat şapte dealeri primari.
Volumul total al cererii a fost de 1,4 mld. lei, din care ofertele competitive s-au ridicat la 1,32 mld. lei, iar cele necompetitive au însumat 71,1 mil. lei.
Din suma totală adjudecată, de 999 mil. lei, băncile au oferit în nume şi cont propriu 949 mil. lei. Ofertele necompetitive au fost de 50 mil. lei.
Rata cuponului a fost de 2,5%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare a fost de 5,98%.
La cea de-a doua licitaţie, Ministerul de Finanţe a redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în decembrie, şi a împrumutat de la bănci suma de 200 milioane lei, în linie cu nivelul programat, la o dobândă anuală de 4,25%.
La licitaţie au participat şase dealeri primari.
Volumul total al cererii a fost de 276,5 mil. lei, din care ofertele competitive s-au ridicat la 255 mil. lei, iar cele necompetitive au însumat 21,5 mil. lei.
Din suma totală adjudecată, de 200 mil. lei, băncile au oferit în nume şi cont propriu 178,5 mil. lei. Ofertele necompetitive au fost de 21,5 mil. lei.
Rata cuponului a fost de 3,5%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare a fost de 4,24%.