Un bărbat din Mediaș a fost prins băut, joi dimineața, în timp ce circula cu mașina pe o stradă din municipiu. Polițiștii au întocmit dosar penal.
Șoferul era beat criță. Acesta mergea cu mașina dimineața devreme.
„În dimineața zilei de 17 martie, în jurul orei 07:10, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control în trafic, pe strada Avram Iancu din municipiu, la volanul mașinii fiind identificat un localnic în vârstă de 37 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.