Șelimbărul cedează banii din PNRR pentru transport către ADI Transport Zona Metropolitană Sibiu. Se dorește achiziția a 29 de autobuze electrice.
324 de mii de euro, bani ce sunt alocați prin PNRR comunei Șelimbăr, prin capitolul ”mobilitate urbană”, sunt propuși a fi gestionați de ADI Transport Zona Metropolitană Sibiu. Propunerea va sta pe masa ședinței consiliului local din 30 martie.
”Banii sunt alocați comunei noastre prin PNRR și sunt destinați achiziției de mijloace de transport nepoluante, care au zero emisii gaze de eșapament, utilizate în scopuri comunitare. Împreună cu ceilalți primari din ADI Transport Zona Metropolitană Sibiu am decis ca fiecare să participe cu această alocare din PNRR, astfel încât să depunem împreună un proiect comun pentru achiziția mijloacelor de transport”, spune primarul Marius Grecu.
Se urmărește inițierea unui proiect prin Agenția de Dezvoltare Intercomunitară prin care să se achiziționeze 29 de autobuze electrice, 9 stații de stații de încărcare rapidă și alte 29 de stații de încărcare standard precum și pentru lucrări de construcție și proiectare pentru amenajarea stațiilor.