VIDEO Daniela Cîmpean - ”Iau deciziile care trebuie luate, nu care m-ar face populară”

Înainte de a fi președintele Consiliului Județean, Daniela Cîmpean a fost avocat. Spune că aceasta este meseria la care se va întoarce atunci când nu va mai activa în politică, iar deciziile pe care le ia acum la CJ sunt susținute de faptul că dacă nu o fac populară, mereu v avea un loc în acre să se întoarcă.

”Mi-a fost foarte greu să dau jos roba de avocat, o păstrez încă în birou. Este pasiunea mea, profesional vorbind, când nu mai merg mai departe pe o funcție politică acolo îmi doresc să mă întorc. Faptul că am această alternativă să mă întorc oricând undeva unde mi-e bine, îmi place, îmi doresc să mă întorc, mă ajută în deciziile pe care le iau ca președinte, să nu mă gândesc că dacă iau o decizie nu mă mai votează lumea, să iau deciziile are trebuie să fie luate, nu deciziile care m-ar face populară. Faptul că am această posibilitate să mă retrag mă ajută, și am conștiința împăcată. Eu știu că asta trebuie făcut pentru județul ăsta”, spune Daniela Cîmpean.

VIDEO Daniela Cîmpean - ”Iau deciziile care trebuie luate, nu care m-ar face populară”

”În toate deciziile pe care le iau îi ascult și pe cei care au argumente pro, și contra, mă consult cu colegii din conducere, din aparatul de specialitate, nu mă consider atotștiutoare”, spune Daniela Cîmpean.

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Oare si vaccinarea angajatilor in urma cu 2 ani, „pe naspa”, in centrul in care „muritorii” nu aveau acces este tot o „decizie care trebuie luata”?