video daniela cîmpean, președintele cj sibiu, a fost învățătoare - ”m-a împlinit sufletește”

Daniela Cîmpean a făcut parte din Baroul Sibiu înainte de a fi președintele Consiliului Județean Sibiu. Asta o știe cam toată lumea. Dar, puțini știu faptul că timp de câțiva ani Daniela Cîmpean a fost învățătoare.

Daniela Cîmpean a predat la școala 17, dar și la școala numărul 1, care acum se află în subordinea instituției pe care o conduce. Președintele CJ Sibiu spune că deși iubește avocatura, anii în care s-a aflat printre copii i-au fost dragi.

video daniela cîmpean, președintele cj sibiu, a fost învățătoare - ”m-a împlinit sufletește”

”Meseria de învățătoare m-a împlinit sufletește cred cel mai mult. Mi-a plăcut foarte mult și mă încărca cu energie relaționarea cu copiii. Faptul că am fost învățătoare și eram obișnuită să predau altora, după care, ca avocat trebuia să îmi studiez foarte bine dosarele m-a făcut să mă aplec foarte mult asupra lucrurilor, și atunci și când am venit în Consiliul Județean consilier, era firesc să analizez fiecare hotărâre de consiliu, să văd ce e în spate, ce presupune, care ar fi efectele”, spune Daniela Cîmpean.

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică