petrolul a înregistrat cele mai mari scăderi din ultimii doi ani
FOTO arhivă

Prețurile la petrol au scăzut vineri, după ce membii AIE au votat pentru alăturarea la cea mai mare eliberare de țiței din rezervele strategice anunțată de Statele Unite.

Contractele de referință Brent și WTI au constatat cele mai mari scăderi săptămânale din ultimii doi ani, de 14 la sută, respectiv 13 la sută.

petrolul a înregistrat cele mai mari scăderi din ultimii doi ani

Vineri, contractele futures pentru țițeiul Brent au scăzut cu 0,3%, la 104,37 dolari pe baril. Contractele futures pentru țițeiul West Texas Intermediate (WTI), de referință în SUA, au scăzut cu 1,2%, la 99,07 dolari pe baril, relatează profit.ro.

Joi, președintele american Joe Biden a anunțat o eliberare de 1 milion de barili pe zi (bpd) de țiței din rezervele strategice, timp de șase luni, începând din luna mai, aceasta fiind cea mai mare astfel de măsură efectuată vreodată de Statele Unite.

Țările membre ale Agenției Internaționale pentru Energie nu au convenit vineri asupra volumelor sau angajamentelor fiecărei țări la întâlnirea lor de urgență, a declarat Hidechika Koizumi, directorul diviziei de afaceri internaționale în Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia. El a adăugat că detalii suplimentare ar putea fi cunoscute ”săptămâna viitoare sau cam așa ceva”.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Nu conteaza….tineti pretul la pompa cat mai sus….sa se invete minte fraierii….ca statul roman nu mai exista….chair daca-i platim, taxe si impozite, CAS, CASS ….degeaba-i platim.