Un tânăr din Apoldu de Sus, în vârstă de 20 de ani, a fost prins în trafic în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. Polițiștii din Miercurea Sibiului au întocmit un dosar penal.
„La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 11,00, pe DN 1, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Miercurea Sibiului de către un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Apoldu de Sus”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul este neînmatriculat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.