cinci clădiri publice din sibiu vor fi reabilitate energetic

După ce săptămâna trecută Primăria Sibiu a depus primele două proiecte pentru obținerea finanțării prin PNRR pentru școala nr. 25 și grădinița Elefănțelul Curios, într-o ședință extraordinară organizată vineri, 8 aprilie, Consiliul Local Sibiu a aprobat încă 5 proiecte pregătite de Primăria Sibiu pentru eficientizarea energetică a unor clădiri publice.

“Continuăm să depunem proiecte pentru obținerea finanțării europene nerambursabile prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență. Proiectele aprobate astăzi se referă la eficientizarea energetică a clădirilor în care funcționează Colegiul Octavian Goga, Liceul O. Ghibu, școala Regele Ferdinand, școala Nicolae Iorga și secția de boli infecțioase a Spitalului de Pediatrie de pe strada Transilvaniei. În total, valoarea estimată a acestor investiții este de 46,5 milioane de lei, adică aproximativ 9,4 milioane de euro.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

cinci clădiri publice din sibiu vor fi reabilitate energetic

Principalele lucrări prevăzute a fi executate în cadrul acestor proiecte, la fiecare dintre aceste clădiri, în funcție de necesități:

  • Termoizolarea pereților și a planșeelor, precum și izolarea soclului
  • Înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie tip termopan, eficientă energetic
  • Montarea de panouri solare fotovoltaice care să producă energie electrică pentru iluminat și consumul auxiliar din centrala termică
  • Modernizarea instalației de energie termică prin instalarea de pompe aer-apă; acestea pot fi utilizate și pentru răcirea spațiilor pe timpul verii
  • Modernizarea sistemului de iluminat prin montarea de corpuri de iluminat cu LED, comandat de senzori de prezență care reglează intensitatea luminoasă.
  • Montarea de robineți temporizați sau senzori de mișcare pentru reducerea risipei de apă caldă.
  • Realizarea unui sistem de ventilație a spațiului aferent sălilor de clasă, prin montarea în fiecare sală a unor ventilatoare, cu recuperator de căldură.
  • Montarea unor sisteme inteligente de monitorizare a consumului de utilități, dar și de reducere a acestuia pentru eficiență și economie

În cazul fiecărei clădiri se vor amenaja și 1-2 stații de încărcare a autovehiculelor electrice.

Printre rezultatele estimate în urma implementării proiectelor se numără reducerea consumului anual specific de energie pentru încălzire cu cel puțin 50%, precum și reducerea consumului de energie și a emisiilor de CO2 cu cel puțin 30%.

cinci clădiri publice din sibiu vor fi reabilitate energetic cinci clădiri publice din sibiu vor fi reabilitate energetic cinci clădiri publice din sibiu vor fi reabilitate energetic

cinci clădiri publice din sibiu vor fi reabilitate energetic
DCIM/101MEDIA/DJI_0731.JPG

Ultima oră

Comentariul meu

Publică