scene şocante la bucha - militarii ruşi au violat minori - o copilă e însărcinată după ce a fost agresată de cinci soldați

Soldaţii ruşi au violat minori, a afirmat vineri comisarul pentru drepturile omului din parlamentul ucrainean, Liudmila Denisova, transmite agenția dpa, preluată de Agerpres. Denisova a cerut ONU să investigheze aceste fapte, precum şi alte presupuse crime de război.

O fată de 14 ani din Bucha, suburbie a Kievului, este însărcinată după ce a fost violată de cinci bărbaţi, susține Liudmila Denisova într-o postare pe Facebook.

scene şocante la bucha - militarii ruşi au violat minori - o copilă e însărcinată după ce a fost agresată de cinci soldați

Ea a adăugat că un băiat de 11 ani din Bucha a fost şi el violat, în timp ce mama lui, legată de un scaun, a fost silită să privească.

Agenția dpa menționează că nu a fost posibilă verificarea independentă a acestor informaţii, dar aminește că și șeful administraţiei militare din Krivoi Rog, Oleksande Vilkul, a afirmat, la rândul său, că au fost violaţi civili ucraineni. Printre victimele din regiunea Herson se numără o fată însărcinată de 16 ani şi o femeie de 78 de ani, a spus acesta.

Comunitatea internațională este șocată de masacrul și abuzurile asupra populației civile din Bucha care au ieșit la iveală după retragerea trupelor ruse din oraș, la 30 martie, după ce soldații ruși ocupaseră localitatea la începutul lunii martie.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică