Parteneriatul încheiat anul trecut între Consiliul Județean Sibiu și Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu se fructifică și prin intermediul Programului „Anii Drumeției”.
Zilele trecute, studenții ULBS de la specializările Expertiza și Managementul Sistemelor Ecologice, Matematică – Informatică și Informatică din cadrul Facultății de Științe au participat la o acțiune de refacere a unui traseu de drumeție pedestră, din zona Cisnădie.
Studenții însoțiți de echipa tehnică a Programului „Anii Drumeției” au participat inițial la un instructaj de protecție a muncii, după care au fost fost instruiți pentru a reface marcaje de orientare turistică și asistați de-a lungul întregului proces.
„Inedit, însă parteneriatul cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu nu se limitează doar la activități educaționale sau programe profesionale, ci și la un sprijin valoros pe unul dintre cele mai frumoase proiecte demarate de noi – Anii Drumeției. Le mulțumesc tuturor celor care au participat și care au înțeles cât de importantă este pentru acest program partea de întreținere a traseelor. Sper că le-a făcut plăcere această activitate și îi așteptăm și la drumeție” a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Parteneriatul a fost încheiat în 18 mai 2021, când președinta Consiliului Județean Sibiu – Daniela Cîmpean și rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu – prof. univ. dr. habil. Sorin Radu au semnat un acord pentru un parteneriat strategic prin care cele două instituții vor dezvolta și valorifica proiecte importante pentru comunitate, care se vor concretiza în:
- Activități de cercetare – dezvoltare;
- Schimbul reciproc de date și informații relevante pentru domeniile de interes comun;
- Programe de formare profesională prin care studenții ULBS să poată efectua stagii de pregătire și practică în cadrul Consiliului Județean Sibiu;
- Servicii de consultanță tehnico-economică;
- Activități cultural-educative.
„Acest parteneriat are o semnificație deosebită pentru Facultatea de Științe care prin acțiuni și activități concrete își va aduce contribuția la realizarea integrală a acestui program, benefic pentru județul Sibiu și pentru Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Experiența acumulată de către studenții participanți la acest program va avea în mod cert efecte pozitive atât pe planul pregătirii profesionale cât și pentru educația și conștientizarea valorilor care concură la protejarea și conservarea mediului din zonele turistice ale județului” a declarat Lector univ. dr. Augusta Rațiu, prodecan al Faculății de Științe.
Consiliul Județean Sibiu și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu promovează valori comune care țin de o dezvoltare socială echitabilă și durabilă a comunității. De aceea, prin sprijin reciproc, materializat în promovarea și dezvoltarea de proiecte comune, schimburi de bune practici și susținere bilaterală a acțiunilor și evenimentelor, cele două instituții își propun să contribuie la dezvoltarea Județului Sibiu.
În contextul desfășurării Programului „Anii Drumeției”, studenții doritori se pot implica pentru a oferi ajutor în intervențiile de refacere a infrastructurii de drumeție din județul Sibiu. Aceștia vor învăța lucruri practice, despre cum se realizează marcajele turistice conform Ghidului de Bune Practici pentru Amenajarea Traseelor de Drumeție Pedestră și de Cicloturism în Zona Montană și Colinară a Județului Sibiu; dar și noțiuni esențiale despre singuranța pe munte, echipamentul necesar și resursele naturale și culturale din zonă.
Programul „Anii Drumeției” este un proiect inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.