Silvia Macrea, managerul Ansamblului „Cindrelul – Junii Sibiului”, a fost invitată la „Podcastu’ lui Pope” unde a vorbit despre copilărie, părinți, folclor, tradiții românești, dar și despre cea de-a doua ei familie, Junii Sibiului. Printre altele, Silvia Macrea a dezvăluit că urmează să scoată pe piață un vin marca Junii Sibiului.
Vinul Junii Sibiului va apărea pe piață în curând și va putea fi achiziționat de oricine își dorește să se răsfețe. Silvia Macrea spune că vor fi trei sortimente produse de cramele Cricova, iar cei care achiționează băutura ar putea primi și un cadou.
„Vinul va apărea într-o lună pe piață și se va găsi în magazine. Vor fi 15.000 de sticle în primă fază, cu vin alb, demisec, un vin rosé și un vin roșu. Trei feluri de vin. Eu am încercat de foarte mult timp să lansez, chiar la Junii 75, un vin intitulat Junii Sibiului și am încercat cu producători români care mi-au răspuns că <<o să se supere nu știu cine>>. Nu a prea vrut nimeni, dar eu mi-am pus asta în cap și am zis că tot ce am vrut să fac pentru Junii am reușit. Dacă am reușit eu să le fac sediu, trebuie să reușesc și un vin. În urmă cu doi ani, am cunoscut o directoare drăguță a cramelor Cricova, Ana Maria Banciu, care, culmea, s-a căsătorit cu un fost dansator de la Ceata Junilor, coleg de-al meu, care e stabilit în București. Și, uitați-vă, tot dansul și prietenia mea veche ne-a făcut să ajungem la Cricova. Cricova a accept sa fie sponsorul Festivalului Cântecele Munților și acolo am purtat discuții că îmi doresc foarte mult să lansez un vin. Și am reușit și mă bucur pentru că este un vin de calitate, vinul de Cricova este renumit și mă bucur pentru acest parteneriat. Îmi place să mă duc în magazin și să văd eticheta Junii Sibiului și, de ce nu, este o politică de marketing. Iar prin ea putem atrage spre tradiție altă categorie de public, oameni care nu știu ce înseamnă Junii Sibiului. Mi-aș dori ca atunci când e lansat să reușim să oferim cadou celor care îl achiziționează și un CD cu muzică populară cu dansuri, cu soliști colaboratori, cu orchestra, iar omul când bea un vin, să se bucure și de muzica de calitate”, a spus Silvia Macrea la podcast.
Episodul integral poate fi urmărit și pe pagina de Facebook Ora de Sibiu: