Un medic sibian este lăudat de DSU într-o postare pe pagina de Facebook. Conform DSU Dr. Csillag Paul-Bogdan are o experienţă de 20 de ani ca medic atât în prespital, pe ambulanțele și elicopterele SMURD cât și în spital.
Indiferent de structura de urgență în care activează, salvatorii, adevărați profesioniști în domeniul lor de activitate, cu efort, sacrificiu și grijă pentru aproapele lor luptă zilnic 7 zile din 7, 24 ore din 24 pentru îndeplinirea unui singur scop, acela de a salva o viață.
Pentru ca acest scop, devenit un adevărat crez al salvatorilor, să poată fi realizat, cei mai mulți dintre aceștia activează atât în zona prespital cât și în spital, în cadrul Unităților de Primiri Urgențe. Datorită acestui sistem integrat dezvoltat în ani de către de DSU cu sprijinul structurilor de urgență aflate în coordonare, pe mulți dintre acești profesioniști, medici, asistenți, îi putem vedea atât în UPU, cât și pe ambulanțele SMURD, resursele aero SMURD aflate în dotarea Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I. (elicoptere, avion) dar și în alte structuri de urgență cu responsabilitate în salvarea de vieți omenești.
Deși exemplele sunt multiple, un astfel de profesionist este și Dr. Csillag Paul-Bogdan.
Medic primar ATI în cadrul UPU-SMURD Sibiu
Coordonator SMURD Sibiu
Medic voluntar Salvamont Sibiu
Fiind la începuturi voluntar SMURD, astăzi, doctorul Bogdan Csillag are o experiență de peste 20 ani ca medic atât în prespital, pe ambulanțele și elicopterele SMURD cât și în spital, în cadrul UPU-SMURD SIBIU, intervenind totodată și ca medic voluntar alături de echipajele Salvamont Sibiu.
Toate acestea, pentru a salva o viață!
Sistemul național integrat de urgență are acest scop, de a reuni profesioniștii din domeniul urgențelor (pompieri, paramedici, medici și asistenți din cadrul SMURD, Ambulanță, UPU/CPU, piloți, voluntari, salvamontiști) și de a crea mecanismul concret de salvare rapidă a persoanelor care au nevoie de ajutor.