Rețetă de vopsit ouăle de Paște - Tanti Ileana din Piata Cibin: “Se fac mai frumose decât cu vopseaua din magazin”

De cele mai multe ori, confortul ne determină să alegem opțiunea cea mai rapidă și ușoară. La fel se întâmplă și de Paște când vine momentul să înroșim ouăle, alegem vopseau din comerț în schimbul vopselei naturale din foi de ceapă.

Rețetă de vopsit ouăle de Paște - Tanti Ileana din Piata Cibin: “Se fac mai frumose decât cu vopseaua din magazin”

Vopsitul ouălor în mod clasic, cu foi de ceapă, nu numai că este mai sănătos, ci este și mai ieftin decât vopseaua care se găsește în comerț. Cea din urmă s-a dovedit că poate conține până la 11 E-uri, conform unui studiu realizat de InfoCons.

Tradiția nu s-a pierdut cu totul, Ileana Balaure mi-a povestit cum vopsește ouăle, an de an, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor. În timp ce îmi spunea rețeta tradițională de vopsire a ouălor pe care ea o folesește „de când se știe”, celelalte vânzătoare din piață o susțineau și o completau cu ce fac ele în plus.

„Întâi le udăm puțin cu apă, le ștergem și le punem la fiert în foi de ceapă. Se fac mai frumose decât cu vopseaua din magazine. După le fierbem bine, bine. Ne uităm la ceas și le fierbem 5-10 minute, dar mai bine 5 că la 10 minute se fac prea tari. După aceea le scoatem din apă și le ungem cu slănină ca să se păstreze roșeața”, spune Ileana Balaure.

Rețetă de vopsit ouăle de Paște - Tanti Ileana din Piata Cibin: “Se fac mai frumose decât cu vopseaua din magazin”
Sursa foto: Rețetele mele dragi

De la alte tarabe, se auzeau vânzătoarele care veneau cu alte propuneri. Una dintre ele zicea că ea pune și sfleclă roșie ca să fie culoarea mai puternică sau o alta spunea că pe langă foile de ceapă mai adugă și un plic de vopsea, să fie sigură că se înroșesc.

Ileana Baluare ne-a învățat trucul prin care putem fi învingători în ziua de Paște. Oul ales trebuie mai întâi să treacă testul: „Dacă vrei să știi care e oul mai tare îl încerci lovind ușor dinții cu el, dacă dinții te dor înseamnă că oul e tare”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică