În ciuda mai multor tentative de a duce la bun sfârșit testul de la centrul spațial Kennedy, echipele agenției spațiale americane au întâmpinat la începutul acestei săptămâni mai multe probleme, ce i-au determinat să amâne ”repetiția generală”.
O valvă va trebui să fie înlocuită, o operațiune ce nu ar putea fi realizată pe pista de lansare. De asemenea, s-a descoperit o scurgere în timpul ultimei alimentări la nivelul etajului principal cu hidrogen lichid, relatează RFI.ro
Pentru ,,cu orice nou sistem de lansare, atunci când trece prin acest proces pentru prima dată, avem de învățat”, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, Tom Whitmeyer, șeful departamentului de dezvoltare a sistemelor de explorare de la NASA.
,,Vehiculul în sine funcționează foarte bine, dar operațiunile sunt foarte complicate”, a adăugat el.
Testul presupune repetarea tuturor etapelor premergătoare unei lansări, de la umplerea rezervoarelor până la numărătoarea inversă finală, care a fost oprită acum chiar înainte de aprinderea motoarelor.
NASA nu a spus încă când intenționează să efectueze un alt test, dar reparațiile în atelierul de asamblare vor dura cel puțin câteva săptămâni, a declarat Charlie Blackwell-Thompson, directorul de lansare al Artemis.
Artemis este numele dat programului american de revenire pe Lună.
Prima misiune, Artemis 1, va marca primul zbor al SLS, a cărei dezvoltare a fost întârziată cu mulți ani. Misiunea va avea loc fără astronaut la bord: capsula Orion, aflată în vârful rachetei, va fi propulsată spre Lună și plasată pe orbită, după care se va întoarce pe Pământ.
Data lansării va fi anunțată odată cu finalizarea repetiției generale.
Lansarea ar fi fost posibilă la începutul lunii iunie, dar acum se dovedește a fi foarte greu de respectat acest termen, spune Tom Whitmeyer.
Următoarele ”ferestre” de lansare, care depind de poziția Pământului și a Lunii, sunt între 29 iunie și 12 iulie, apoi între 26 iulie și 9 august.
Lansarea, anunțată inițial pentru sfârșitul anului 2021, a fost deja amânată de mai multe ori.