prefectul județului, mesaj pentru sibieni - ”minunea învierii domnului să dăinuie în inimile dumneavoastră”

Mircea Crețu, prefectul județului Sibiu, le urează sibienilor Sărbători frumoase, dar cel mai important liniștite, pentru că urmează câteva zile în care avem ocazia nu doar să ne odihnim, dar mai ales să primim lumina și spiritualitatea în viețile noastre.

”Sfânta Sărbătoare Pascală este un moment în care dragostea, pacea și seninătatea se unesc, fiind un prilej de întoarcere spre armonie, iertare și toleranță.

prefectul județului, mesaj pentru sibieni - ”minunea învierii domnului să dăinuie în inimile dumneavoastră”

Cu acest prilej, vă doresc ca Minunea Învierii Domnului să dăinuie în inimile dumneavoastră, să vă lumineze viața și să vă aducă renașterea credinței, speranței și bucuriei în suflete.
Acum, mai mult ca niciodată, gândurile noastre se îndreaptă la cei care au nevoie de înțelegerea și solidaritatea noastră.

Sărbătoarea Sfânta a Învierii Domnului să reverse asupra dumneavoastră sănătate, belșug și bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfânta să vă ridice sufletele spre noi trepte spirituale și să vă călăuzească pașii pe drumul vieții.

Hristos a înviat!”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică