probleme pentru ferrari - recheamă mii de mașini în service din cauza unor deficiențe la frânare

Ferrari recheamă în service mii de mașini la nivel mondial din cauza unor probleme la sistemul de frânare. Un capac al rezervorului de lichid de frână ar putea să nu se aerisească în mod corespunzător, creând astfel un potențial vid în interiorul rezervorului de lichid de frână.

„Vehiculele implicate în această campanie de rechemare în service sunt echipate cu un capac al rezervorului de lichid de frână care ar putea să nu se aerisească în mod corespunzător, creând astfel un potențial vid în interiorul rezervorului de lichid de frână”, au precizat cei de la Ferrari într-un comunicat citat de Bloomberg.

probleme pentru ferrari - recheamă mii de mașini în service din cauza unor deficiențe la frânare

Deși Ferrari nu a oferit detalii cu privire la numărul total de mașini implicate la nivel global, numai în China recheamă în service 2.222 de vehicule, avertizând proprietarii de posibile probleme cu frânele.

O rechemare în China de o asemenea amploare ar însemna aproape fiecare vehicul Ferrari vândut în această țară din 2018 până în luna martie a acestui an, potrivit datelor Bloomberg Intelligence.

Ferrari a declarat că a identificat problema lucrând împreună cu furnizorul Robert Bosch GmbH.

Acțiunile Ferrari NV au înregistrat cea mai mare scădere din ultimele două săptămâni, după ce producătorul de mașini sport de lux a confirmat că va rechema în service mii de mașini din cauza unor probleme la sistemul de frânare.

Acțiunile companiei au scăzut vineri cu până la 3,3%, ceea ce a dus declinul pentru acest an la 13%. Scăderea de vineri face, de asemenea, ca Ferrari să aibă cea mai slabă performanță a zilei în cadrul indicelui Stoxx 600 Automobiles & Parts.

Un anunț postat vineri pe site-ul web al Administrației de Stat pentru Reglementarea Pieței din China a informat că rechemarea în service vizează acolo automobilele din seriile 458 Italia, 458 Speciale, 458 Speciale A, 458 Spider, 488 GTB și 488 Spider fabricate între 2 martie 2010 și 12 martie 2019.

„Vehiculele vizate de această rechemare pot crește potențial riscul de scurgere a lichidului de frână, ceea ce ar putea duce la reducerea performanței de frânare sau la defectarea frânelor”, potrivit site-ului, care i-a sfătuit pe proprietari să conducă cu prudență și să oprească imediat și să ia măsuri pentru tractare dacă se aprinde lumina de avertizare „nivel scăzut al lichidului de frână” a mașinii.

Rechemarea în service începe în 30 mai.

Divizia Ferrari din China va înlocui gratuit capacul rezervorului de lichid de frână pentru vehiculele rechemate în service, potrivit anunțului de vineri.

Sursa: www.mediafax.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică