aprilie 2022
Palma de la Oscar a devenit afacere pentru antreprenorii din lumea întreagă. Au fost lansate tricouri, tatuaje, chiar şi un joc video. Palma pe care Will Smith i-a dat-o comediantului Chris Rock la gala premiilor Oscar de duminica trecută a făcut înconjurul lumii şi a devenit o afacere profitabilă pentru cei care vor să o…
Aproximativ 30 de țări iau exemplul SUA. Vor elibera petrol din rezervele strategice pentru a diminua preţul petrolului. CITEȘTE ȘI – SUA vrea să elibereze 180 de milioane de barili de petrol pentru a reduce preţul combustibilului Preşedintele american Joe Biden a promis vineri că ”peste 30 de ţări” vor urma exemplul SUA şi vor…
Premierul anunță accesarea primului miliard de euro din PNRR: ”Cu banii vom renova clădirile din țară”. Premierul Nicolae Ciucă a evidenţiat, vineri, că primul miliard de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost deja accesat, iar din aceste fonduri, prin intermediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, autorităţile publice vor derula programe…
Gest fără precedent realizat de celebra trupă The Scorpions. Într-un concert, solistul a înlocuit „Moscova” cu cuvântul „Ucraina” în piesa „Wind of change”. https://www.youtube.com/watch?v=1rWKNfawEiw&feature=emb_title Trupa Scorpionsa cântat alt vers într-un concert susţinut în Las Vegas pe 27 martie. A înlocuit „Moscova“ cu cuvântul „Ucraina” în piesa „Wind of change”, notează Radio Zu. Membrii trupei au vrut…
Organizatorii premiilor Zmeura de Aur au anulat categoria dedicată lui Bruce Willis, după ce actorul a fost diagnosticat cu afazie. CITEȘTE AICI – Bruce Willis a fost diagnosticat cu afazie – Renunță la cariera de actor Organizatorii premiilor Zmeura de Aur, care sunt atribuite celor mai neinspirate filme şi interpretări actoriceşti din anul precedent, au…
Gogu Neagoe, caricaturistul recunoscut la nivel internațional a realizat peste 200 de portrete pentru copiii din Sibiu în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Poliţiei Române, în perioada 24-26 martie 2022. Sute de copii din Sibiu au stat la rând să obţină un portret realizat de celebrul caricaturist Gogu Neagoe. Piaţa Habermann din Sibiu au devenit un…
Dan Vîlceanu, mâna dreaptă a lui Florin Cîțu anunță că va demisiona din funcția de secretar general PNL: „Nu e scopul meu să fiu ministru toată viața.” „Secretarul general n-a primit o solicitare din partea celor care spun că au făcut o ședință astăzi. A primit președintele partidului solicitări pentru a convoca. Conform regulilor, nu…
Un sfert dintre viitoarele mămici care ajung la maternitatea din municipiul Mediaș sunt minore, cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani. Statisticile sunt îngrijorătoare, admit medicii, care spun că tinerele se prezintă prima oară la ginecolog doar când trebuie să aducă pe lume bebelușul. Fiindcă sarcinile nu sunt urmărite, riscurile sunt enorme, mai ales…
Un accident rutier grav a avut loc, vineri după-amiaza, pe drumul dintre Sibiu și Cristian. Două autoturisme s-au izbit la intrarea în localitate, patru persoane fiind rănite. Două dintre ele sunt încarcerate. UPDATE 2 Echipajele ISU Sibiu au intervenit pentru descarcerarea a două persoane conștiente blocate în unul dintre autoturisme. „Echipajele SMURD au acordat îngrijiri…
Trei din cele zece localități care fac parte din zona metropolitană Sibiu au fost EXCLUSE de către specialiștii care au elaborat primul proiect concret care vizează această zonă. Din acest motiv, în cadrul ședinei ordinare a Consiliului Local de miercuri, 30 martie 2022, eu și colegul meu, Alexandru Popa, am votat împotriva proiectului de hotărâre…
Italia, țara cea mai afectată de COVID-19 în pandemie, renunță treptat la restricții și iese din starea de urgență. Italia a început vineri eliminarea treptată a restricţiilor asociate COVID-19, punând capăt unei stări de urgenţă declarată de autorităţile publice cu peste doi ani în urmă, care a permis ocolirea birocraţiei şi impunerea rapidă a regulilor…
Fenomen meteorologic neobișnuit în Spania și Franța. A nins în plină primăvară! Din cauza ninsorilor relativ moderate, agenţia de meteorologie Meteo-France a emis un cod portocaliu de ninsoare şi polei în 20 dintre cele 100 de departamente franceze, cele mai multe aflându-se în Normandia, în centrul şi în sud-vestul ţării. Din cauza zăpezii şi a…
În urma unei investigații realizate de site-ul independent Proekt, Vladimir Putin ar fi fost vizitat de un medic de 35 de ori, fiind suspect de cancer tiroidian. Pe 7 octombrie 2022, Vladimir Putin va împlini 70 de ani. Până la această vârstă, Iosif Stalin suferise deja două accidente vasculare, Leonid Brejnev nu mai putea munci,…
Proiectul “ Investiție inițială în cadrul firmei Q TOOLS.RO SRL prin creare departament de producție” , cod MySMIS 131506, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat de către SC Q TOOLS.RO SRL și are o valoare totală de 759.802,36 lei, din care 550.718,63 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Viitorul Spital Județean, care se va construi de la zero, este cea mai mare investiție făcută vreodată în județ. Cu o finanțare de aproximativ 50 de milioane de euro depășește autostrada care trece în Sibiu cu 20 de milioane de euro. Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, spune că dacă totul merge conform planului, prima…
Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu va găzdui, în perioada 7-9 aprilie 2022, cea de-a XXVII-a ediţie a Sesiunii de Comunicări a Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti cu participare internaţională- SECOSAFT 2022 şi cea de-a VII-a ediţie a Salonului Internaţional al Inovării şi Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti – Cadet INOVA’22, evenimente cu tradiție în instituție. La ediţia…
Plimbări cu mocănița, piese de teatru, spectacole pentru copii, paradă moto și expoziția caritabilă de floristică contemporană „ despre Suflu” sunt doar o parte dintre evenimentele la care sibienii vor putea participa în acest sfârșit de săptămână. Cum poți să îți începi weekendul mai bine decât văzând un film bun? La CINEGOLD puteți urmări filmele difuzate…
Horia Fedorca este un actor tânăr sibian, recunoscut pentru rolurile pe care le-a avut în diferite spectacole precum „Călătoriile lui Gulliver”, „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, „Povestea prințesei deocheate”, „De cealaltă parte a lumii” și multe altele. A terminat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București, profil licență –…
Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat că va anunța sâmbătă decizia privind demisia din fruntea partidului. Sunt dezamăgit, a spus Cîțu. Declarațiile au fost făcute vineri. „Am toate documentele care au venit la partid… avem o regulă, eu voi respecta regulile și am convocat un BEX mâine la ora 12.00 cu prezență fizică… Cât voi…
Consiliul Județean Sibiu, prin compartimentul Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Oficiul de Dezvoltare Montană Județul Sibiu organizează în această perioadă o serie de întâlniri pentru a prezenta autorităților locale din județ și producătorilor locali interesați, pașii care trebuie urmați în vederea înființării Punctelor Gastronomice Locale. Primele două întâlniri au avut loc la Râu Sadului și…
Șoferii care au avut drum vineri dimineața pe strada Maramureșului au circulat cu viteză redusă, iar asta din cauza lucrărilor care se efectuează la nivelul carosabilului. Traficul a fost îngreunat și s-a circulat bară la bară la orele de vârf. Șantierele s-au redeschis în municipiul Sibiu odată cu venirea primăverii. Au fost anunțate lucrări în…
Daniela Cîmpean a făcut parte din Baroul Sibiu înainte de a fi președintele Consiliului Județean Sibiu. Asta o știe cam toată lumea. Dar, puțini știu faptul că timp de câțiva ani Daniela Cîmpean a fost învățătoare. Daniela Cîmpean a predat la școala 17, dar și la școala numărul 1, care acum se află în subordinea…
Consiliul Județean Sibiu anunță că începând din 1 aprilie 2022 noul manager al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu este Răzvan Codruț Pop, contractul de management fiind încheiat pe o perioadă determinată de patru ani, respectiv până în 31 martie 2026. Proiectul de management depus de Răzvan Pop, ca parte din concursul pe care l-a promovat, a…
În vederea diminuării consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale, Inspectoratul teritorial de muncă Sibiu desfășoară în trimestrele I și IV ale anului 2022, Acțiunea de control în domeniul comerțului cu ridicata, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete –CAEN 46. Obiectivele acțiunii sunt: eliminarea neconformităților constatate în domeniul securității și…
Primăria comunei Cristian vrea să cumpere un autobuz care să circule pe ruta Cristian – Sibiu și este dispusă să îl achiziționeze cu bani din bugetul local. Reprezentanții comunei își doresc finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), însă nu vor să aștepte chiar și trei ani pentru obținerea autobuzelor. „Problema este una…