șofer din șeica mare, urmărit cinci kilometri de poliție - era beat și nu avea permis
foto: arhivă

Un bărbat din Șeica Mare a dat de belea în noaptea de 1 spre 2 mai. Acesta a consumat băuturi alcoolice, după care s-a urcat la volan, deși nu avea permis de conducere. Oamenii legii l-au depistat în trafic și i-au cerut să oprească, însă omul și-a continuat drumul. După cinci kilometri, polițiștii au reușit să-l blocheze. Acum are dosar penal.

„La data de 2 mai a.c., în jurul orei 01,30, în localitatea Șeica Mare, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire șoferului unui autoturism condus pe DJ 141A. Cel aflat la volan și-a continuat însă deplasarea, urmărit de echipajul de polițiști pe o distanță de aproximativ 5 kilometri, când s-a reușit blocarea și oprirea autoturismului”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

șofer din șeica mare, urmărit cinci kilometri de poliție - era beat și nu avea permis

Șoferul a fost luat la control de polițiști, iar aceștia au depistat că omul are 30 de ani și este localnic. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ceea ce privește autoturismul condus, polițiștii au stabilit că acesta este neînmatriculat sau neînregistrat.

În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Axente Sever, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică