sondaj - încrederea în economia românească crește în ciuda războiului din ucraina

Sondajele realizate de Comisia Europeană arată faptul că încrederea în economia României a crescut pentru a treia lună consecutivă.

Indicatorul privind încrederea în economie (economic sentiment indicator – ESI) a crescut în aprilie cu 1,6 puncte la 104,3 puncte, a treia lună consecutivă de expansiune, în condițiile în care martie și aprilie au fost marcate în plan internațional de războiul din Ucraina, scrie profit.ro

sondaj - încrederea în economia românească crește în ciuda războiului din ucraina

ESI este un indicator compus, realizat pe bază de sondaj, care arată percepția managerilor din servicii, industrie, construcții și comerț, dar și a populației privind starea actuală a economiei, precum și așteptările pentru evoluția viitoare. Indicatorul este calculat de Comisia Europeană și are un nivel ridicat de corelare cu evoluția PIB. O valoare peste 100 de puncte înseamnă o expansiune a activității.

”ESI nu reflectă până acum impactul războiului din Ucraina, dar combinația de prețuri ridicate și întreruperile din lanțurile de aprovizionare ar putea afecta rezultate din următoarele luni”, arată Eugen Sinca, analist la BCR. Sectorul serviciilor a raportat o creștere a încrederii, fiind la cel mai ridicat nivel de după noiembrie 2019 – acesta fiind și cel mai afectat de restricțiile pandemice, care au fost ridicate în acest an după expirarea stării de alertă.

Industria a înregistrat a treia lună consecutivă de creștere a încrederii și este la cel mai bun nivel din ultimii trei ani din acest punct e vedere, pe fondul creșterii așteptărilor în ceea ce privește producția și a creșterii comenzilor de export. Pe de altă parte, companiile se așteaptă la investiții în scădere în perioada următoare. ”Perspectiva pentru investiții în 2022 este de departe cea mai redusă din UE”, arată Sinca.

Retailul a scăzut la cel mai redus nivel de după septembrie 2020, pe fondul așteptărilor mai slabe în ceea ce privește următoarele trei luni. Sectorul construcțiilor se află într-o ușoară scădere pentru a patra lună consecutiv. Indicatorul intențiilor de angajare (economic employment indicator) a crescut în aprilie cu 2,5 puncte la 108,9, după o scădere de 3,1 puncte în martie și se menține aproape de cele mai ridicate niveluri din ultimii ani.

Încrederea consumatorilor nu mai este măsurată în România încă din urmă cu doi ani, după ce contractul pe care Comisia îl avea cu casa de sondare a expirat. La nivelul UE, ESI a scăzut pentru a două lună consecutiv și a ajuns de la 113,6 puncte în februarie la 106,6 în martie și 104,9 în aprilie. De asemenea, EEI a scăzut de la 116,1 la 112,7 și 111,7 în intervalul menționat. Cele mai mari căderi au fost în industrie și construcții, laolaltă cu comprimarea încrederii consumatorilor.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică