Un adolescent de 18 ani din Donețk trebuie să-și crească cei patru frați mai mici, după ce mama lor a murit ucisă de obuz.
„Cea mai mare dorință a mea este ca războiul să se încheie”, spune tânărul. Cei cinci frați orfani sunt acum în relativă siguranță, în regiunea Liov, aproape de granița poloneză, scrie Digi24.
Viaceslav: Mama tocmai a fost ucisă. A murit în brațele mele. Am încercat să o salvez…
În acea zi, Viaceslav și mama lui se întorceau acasă, când un obuz a căzut în grădina de lângă casa lor.
Viaceslav: Primul obuz a căzut la zece pași de noi. L-am văzut căzând. Mama s-a culcat la pământ, eu m-am ghemuit.
Era chiar lângă mine…
Am deschis ochii. Mama stătea pe-o parte…
Ultimele ei cuvinte au fost „Sunt bine”.
Am întors-o cu fața, dar…
Nu-mi vine să cred!
Când m-au forțat să mă întorc acasă… Mergeam și nu știam ce să fac… Cum să le spun copiilor? Nu știam ce să fac.
Pe Viaceslav și pe mama lui Marina, de 37 de ani, îi așteptau acasă doi frați și două surori mai mici.
Viaceslav: Am intrat în casă și copiii au înțeles totul din prima clipă. Au înțeles tot.
Doar Nicole m-a întrebat dacă mama poate fi salvată.
Am făcut tot ce am putut.
Copiii și-au îngropat mama acolo unde a murit.