Un șerpaș nepalez a escaladat muntele Everest pentru a 26-a oară, depășindu-și propriul record stabilit anul trecut, a declarat duminică un oficial guvernamental, citat de Reuters.
Kami Rita, în vârstă de 52 de ani, a escaladat sâmbătă muntele de 8.848,86 metri pe traseul tradițional de pe creasta de sud-est, conducând alți 10 alpiniști locali.
„Kami Rita și-a doborât propriul record și a stabilit un nou record mondial în alpinism”, a declarat Taranath Adhikari, directorul general al Departamentului de Turism din capitala Kathmandu, scrie Mediafax.
Soția lui Kami Rita, care și-a dat numele de Jangmu, a declarat că este fericită pentru reușita soțului său.
Traseul de cățărare folosit de Kami Rita a fost deschis de neozeelandezul Sir Edmund Hillary și de Tenzing Norgay în 1953 și rămâne cel mai popular.
În acest an, Nepalul a eliberat 316 permise pentru escaladarea Everestului în sezonul de vârf, până în luna mai, față de 408 anul trecut, cel mai mare număr de permise de până acum.
Națiunea himalayană, care se bazează foarte mult pe alpiniști pentru schimburile valutare, s-a confruntat cu critici pentru că a permis supraaglomerarea și mai multe decese ale alpiniștilor pe munte în 2019.
Everestul a fost escaladat de 10.657 din 1953 de pe versanții nepalez și tibetan – mulți au urcat de mai multe ori, iar 311 persoane au murit până acum, potrivit bazei de date Himalaya.