accident cu trei mașini pe calea gușteriței - șofer transportat la spital
foto: arhivă

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit, marți după-amiaza, la un accident rutier produs la intersecția dintre Calea Gușteriței cu strada Cezar Bolliac. Trei autoturisme au fost implicate în eveniment. 

accident cu trei mașini pe calea gușteriței - șofer transportat la spital

„Din primele cercetări se pare că o conducătoare auto, în vârstă de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cezar Bolliac, a pătruns în intersecția cu Calea Gușteriței și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 28 ani, proiectându-l în alt autoturism condus de către o femeie de aproximativ 40 de ani”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma impactului, conducătorul auto a fost transportat la spital conștient. „Tânărul de 28 ani a suferit un traumatism de mână dreaptă cu suspiciune de fractură. A fost transportat la UPU Sibiu în stare stabilă”, informează Genu Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

Polițiștii rutieri efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei și circumstanțelor exacte în care s-a produs acest accident.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică