Petrolul a atins marți cel mai ridicat nivel din ultimele șapte săptămâni, susținut de eforturile continue ale UE pentru interzicerea importurilor de petrol rusesc, care ar restrânge oferta, dar și pe fondul atenuării blocajelor Covid din China, scrie Reuters.
Miniștrii de externe ai UE au eșuat luni în efortul lor de a face presiuni asupra Ungariei pentru a ridica veto-ul asupra embargoului petrolier propus. Însă unii diplomați consideră acum că summitul din 30-31 mai ar fi momentul potrivit pentru a se ajunge la un acord privind o interdicție treptată a petrolului rusesc, transmite Mediafax.
Petrolul Brent a urcat până la 115,50 dolari, cel mai ridicat nivel din 28 martie, iar petrolul american West Texas Intermediate (WTI) a câștigat 78 de cenți, sau 0,7%, la 114,98 dolari.
Brent a atins la începutul lunii martie 139 de dolari, cel mai ridicat nivel din 2008, în condițiile în care invazia Rusiei în Ucraina a exacerbat îngrijorările legate de aprovizionare.
De asemenea, petrolul a obținut sprijin din China, în condițiile în care țara încearcă să reducă restricțiile COVID, au declarat analiștii, și din cauza creșterii tensiunii geopolitice dintre UE și Rusia, după ce Suedia și Finlanda au decis să adere la NATO.
Marți, Shanghai a atins mult așteptata bornă de trei zile consecutive fără noi cazuri de COVID-19 în afara zonelor de carantină și a stabilit luni cel mai clar calendar de până acum pentru ieșirea din lockdown.
De asemenea, în centrul atenției se află și potențialele noi scăderi ale stocurilor de combustibil din SUA. Rapoartele săptămânale privind stocurile sunt așteptate să arate o creștere a stocurilor de țiței și scăderi ale stocurilor de distilate și benzină.