Firma care construiește noua arenă de cinci stele a Sibiului, a publicat noi imagini video de pe șantierul stadionului Municipal. Singura zonă în care mai este serios ce lucru, este cea a fostei tribune oficiale. Surse de încredere au explicat pentru Ora de Sibiu, că lucrările vor fi gata în august, iar în septembrie se va disputa prima partidă oficială. Naționala României va evolua și ea aici, cel mai probabil în octombrie.
CON-A a făcut publice în această săptămână noi imagini cu arena care costă peste 40 de milioane de euro.
Lucrările au avansat destul de mult în ultima lună și se vede cum practic noua tribună oficială și peluzele, sunt aproape gata. De asemenea vestiarele sunt și ele finalizate.
Singurul sector în care mai este serios de lucrat este cel al fostei tribune oficiale, aceasta fiind demolată aproape în totalitate.
”Stadionul va arăta superb. Chiar ieri (n.a. sâmbătă) am fost și am văzut vestiarele, m-am uitat foarte atent, va fi super stadionul. Din informațiile pe care le am, cred că în luna septembrie. Recepția, predarea/primirea, avizele, durează…”, a spus Dani Coman, de la FC Hermannstadt.
CITIȚI ȘI: Stadionul Municipal e gata în proporție de șaizeci la sută – Se lucrează la interioare
Gata în august, primul meci la final de septembrie
Chiar și așa surse de încredere din cadrul primăriei Sibiu, au explicat pentru Ora de Sibiu, că arena va fi gata în această vară. ”În septembrie urmează avizarea arenei, predarea către primărie și acreditarea acesteia. Sunt proceduri care durează câteva săptămâni. Noi sperăm ca cel târziu la finele aceleiași luni să aibă loc primul meci oficial”, au declarat surse de încredere din municipalitate, pentru Ora de Sibiu.
Aceleași surse spun că la Sibiu vine și Naționala României. ”Cel mai devreme în octombrie”, mai spun acestea.