Potrivit datelor transmise de către Institutul Național de Statistică referitor la Recensământul Populației și Locuințelor, până în data de 22 mai 2022, au fost completate 25757 de chestionare la nivelul municipiului Mediaș și 432 de chestionare pentru satul aparținător Ighișu Nou.
Etapa de autorecenzare online s-a prelungit până în data de 27 mai 2022 și se poate efectua prin completarea formularului primit după înregistrarea pe platforma www.recensamantromania.ro, de unde pot fi accesate și alte informații suplimentare cu privire la recensământ.
Vă încurajăm să utilizați acest mod simplu de participare la recensământ și vă mulțumim că sunteți alături de autorități în acest demers deosebit de important pentru întreaga societate!
De asemenea, reamintim faptul că, pentru persoanele care necesită ajutor în completarea chestionarului pentru autorecenzare, Primăria Municipiului Mediaș a organizat patru puncte distincte, unde medieșenii pot solicita asistență, după cum urmează:
- Sediul Primăriei Municipiului Mediaș, Piața Corneliu Coposu nr. 3, cu program de luni până vineri între orele 8:00 și 16:00
- Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Mediaș, Piața Regele Ferdinand I nr. 1, cu program de luni până vineri între orele 8:00 și 16:00
- Direcția de Asistență Socială Mediaș, Aleea Comandor Dimitrie Moraru nr. 11, cu program de luni până vineri între orele 8:00 – 16:00
- Sediul societății Apa Târnavei Mari, Aleea Comandor Dimitrie Moraru nr. 19, cu program de luni până vineri între orele 8:00 – 16:00