marius vintilă - ”chiar dacă editura m-ar fi plătit cu sute de mii de euro, cea mai mare răsplată a fost faptul că m-am oprit din fumat”

Marius Vintilă, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de radio din România, a renunțat la fumat dintr-o dată.

marius vintilă - ”chiar dacă editura m-ar fi plătit cu sute de mii de euro, cea mai mare răsplată a fost faptul că m-am oprit din fumat”

Invitat de Editura Humanitas să dea voce unui audiobook cu privire la consecințele nocive pe care fumatul le are asupra sănătății, a ajuns el însuși să plece nefumător, după ce a lecturat cartea. Astfel, metoda ușoară care l-a făcut pe autorul englez Allen Carr să învingă „capcana nicotinică”, în condițiile în care fuma 100 de țigări pe zi, a dat roade și pentru Marius Vintilă, fumător înrăit timp de 23 de ani.

Marius, pare incredibil și oarecum de neconceput pentru un fumător cu ani vechime să renunțe dintr-o dată la țigări. Tu ai reușit acest lucru, dar cum îți explici această renunțare extrem de rapidă?

De fapt, a durat aproape trei săptămîni din momentul în care am început cartea lui Allen Carr pînă cînd m-am lăsat. A fost la mijloc și presiunea din partea băiatului meu care avea atunci 9 ani, care îmi spunea, ca pe un spoof la disclaimerul de la TV, că „fumatul conține alcool, iar alcoolul face grav sănătății.” Explicația stă însă în principal în faptul că mesajul lui Allen Carr este foarte puternic prin onestitatea lui și prin capacitatea de a surprinde psihologia fumătorului. Iar asta contribuie decisiv la realizarea fabulosului declic mental care schimbă perspectiva. De asta majoritatea copleșitoare a celor care se lasă de fumat dintr-o dată.

Ce presupune această citire sau ascultare a unei cărți pentru a determina o schimbare mentală atât de puternică pentru un fumător?

Deși eu am fost cel care a dat “voce” cărții în limba română și deși audiobook-ul a fost cel mai bine vândut din România timp de doi ani consecutiv, aș recomanda totuși lectura, fiindcă a citi ceva este un gest voluntar, iar în cazul de față expunerea sub formă de intenție contează. Oricum, chiar dacă editura m-ar fi plătit cu sute de mii de euro (nu a fost cazul), cea mai mare răsplată a fost faptul că m-am oprit din fumat.

Care crezi că sunt cele mai greu de demontat mituri pentru fumători și cum le-ai transmite să se raporteze la acestea acum, după o perioadă de mai bine de 10 ani de când ai reușit să depășești dependența de nicotină?

Cred că primul dintre ele este impresia că fără fumat nu vei avea viață socială. Aici, cel mai simpatic contraexemplu este faptul că un pretext de socializare devine chiar lăsatul de fumat în sine. Peste tot am întâlnit persoane care s-au lăsat de fumat în diverse feluri, pe care le împărtășesc celor ca ei sau celor care vor să se lase. Alt mit întreținut de industria tutunului este cel conform căruia ca nefumător vei fi mai puțin “cool”. De aceasta se „ocupă” Hollywood-ul, care are grijă să îi facă fumători pe cei mai iubiți eroi din filme. Chiar dacă firmele de țigări nu mai au voie să facă “product placement”, ele știu cât de important pentru vânzările lor este ca eroii pozitivi din filme și seriale să fie fumători și plătesc mult pentru asta. Al treilea mit se leagă de ideea că “îți place să fumezi”. Lumea uită că noi ne-am născut nefumători și că până să ne apucăm de fumat nu ne plăcea să fumăm.

Statisticile arată că în prezent, în România, un număr tot mai mare de tineri se apucă de fumat. Cum i-ai motiva să nu se apuce de fumat sau dacă au făcut-o, cum să se lase la timp, înainte de a se instaura dependența? 

Cred că aici motivarea cade pe locul al doilea, primul loc fiind legat de responsabilitatea celor fac și aplică legea. Expunerea tinerilor la fumat, posibilitatea de a-și cumpăra țigări, aceste lucruri trebuie reduse cât mai mult cu putință, iar informarea lor cu privire la fumat, de fapt la antifumat, trebuie făcută în mod organizat și cât mai intens. Peste tot în lume legile țin cont de faptul că tinerii sub 21 de ani iau de multe ori decizii care îi dezavantajează, de aceea ei trebuie ajutați – nu obligați, ci ajutați – să ia deciziile corecte mai ales cînd acestea sunt direct legate de sănătatea lor. Avem o industrie a publicității minunată, genială, specialistă în a ne vinde de obicei gunoaie. De ce să nu își pună talentul în valoare să creeze mesaje pentru cauze bune, fumatul fiind poate, prima dintre ele? Publicitatea este probabil cea mai importantă forță de menținere a sistemului. E cazul să ne și folosească la ceva.

Esti implicat în multe acțiuni și campanii antifumat. Ce te motivează acum să militezi în defavoarea țigărilor și de ce crezi că este atât de important acest lucru ?

De fapt nu prea mai particip la campanii antifumat, dar numai fiindcă par să fie prea puține și atât de firave încât nu mai aud de ele. Dar sunt de acord că a milita este important, fiindcă industria tutunului este una dintre cele cu adevărat dăunătoare oamenilor, dar și mediului. Un obicei fără niciun rol, plin de aspecte negative, patronat și promovat de o industrie fără scrupule. Alt motiv pentru care mă opun fumatului este că eu consider că omul este mai inteligent de atât.

Marius, care este mesajul tău pentru cei care cred că nu vor mai putea reuși niciodată să renunțe la fumat, odată ce fac acest lucru de mulți ani?

Că deși este o dependență perversă prin faptul că ani de zile practici obiceiul fără să simți ce consecințe grave are (nu este nici măcar ca alcoolul, care-ți dă dureri de cap după fiecare exces), există și o parte bună. Să te lași poate fi extrem de ușor. Există două condiții: să fii cinstit cu tine și să vrei pe bune. Succes!

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică