Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat luni că, în urma Comisiei de dialog social, s-a stabilit renunțarea la mediile semestriale în învățământul preuniversitar, astfel că va fi încheiată o singură medie generală, la finalul anului școlar.
Ministrul Educației a anunțat că membrii Comisiei de dialog social, întruniți luni dimineața, lucrează la definitivarea regulamentului de funcționare a învățământului preuniversitar, relatează Mediafax.
Acesta ar urma ca marți să fie aprobat printr-un ordin al ministrului.
„Structura anului școlar este deja cunoscută, este deja publicată în Monitorul Oficial, iar modificarea esențială, care a fost deja agreată este aceea că se renunță la mediile semestriale, se renunță la obligativitatea susținerii tezelor semestriale, va fi necesară o singură medie generală la finalul anului școlar, iar profesorul va avea o mult mai mare autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul anului scolar”, a declarat Sortin Cîmpeanu.
Conform acestuia, numărul minim de note la fiecare materie va fi egal cu cel al numărului de ore săptămânale plus 3.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.