Mai sunt doar câteva luni până la dezvăluirea oficială a noii generații de flagship-uri Apple. iPhone 14 face parte din cele mai importante și mai așteptate lansări din ultima perioadă, iar asta înseamnă că Internetul colcăie inevitabil de leak-uri, randări și, mai nou, clipuri hands-on în care noua serie își face apariția.
Nu vă imaginați că acesta este produsul final, ci vorbim despre versiunile dummy ale lui iPhone 14, Pro și Pro Max, scrie zonait.ro
Clipul a fost zărit pe YouTube, după ce a fost postat de Sonny Dickson, încă un leaker cunoscut în industria Apple. Materialul prezintă cele patru presupuse modele de iPhone 14. Da, patru, pentru că se spune că lineup-ul va avea parte de încă un membru, adică 14 Max, cel care va păstra modulul de camere de pe iPhone 14 standard, adică setup-ul alcătuit din două obiective.
iPhone 14, într-o criză de design
Noua generație de terminale pregătită de Apple este supusă unor „controverse” privind noul design al notch-ului de deasupra ecranului. În vreme ce variantele standard și Max vor perpetua blestemul bretonului adus în familie încă de pe vremea lui iPhone X, modelele Pro și Pro Max ar putea beneficia de un ansamblu format din două punch holes simple. Și înainte să întrebați, nu, din păcate acestea nu pot fi distinse prea bine în videoclipul-sursă din moment ce ecranul nu este deschis.
În afară de breton, noile telefoane nu prea vin cu schimbări de design majore. Modulele de camere sunt similare, dacă nu identice cu actuala generație, doar că vor exista niște mici modificări în materie de protuberanțe, adică există șansa ca bump-ul de pe modelele iPhone 14 Pro să fie mai pronunțat, pentru a lăsa loc senzorilor mai mari. Ăsta ar fi un trade-off nesimnicativ dacă ne gândim că senzori mai mari ar fi soluția ideală pentru îmbunătățirea fotografiilor din mediile slab luminate.
Videoclipul nu vine cu prea multe noutăți, însă reușește să facă ceva important. El coincide cu randările 3D care „s-au scurs” în mediul online acum ceva vreme, deci putem spune că un clip care prezintă niște prototipuri este, cum ar spune englezii, the closest thing we can get. Oricum, nu mai este chiar așa de mult de așteptat până în septembrie, când Apple ar urma să lanseze oficial noua serie iPhone 14. Între timp, WWDC va avea loc săptămâna viitoare și lumea se așteaptă ca evenimentul să găzduiască prezentarea mult așteptatului iOS 16, alături de versiuni noi pentru macOS, iPadOS și tvOS.