sibian fără permis și cu o alcoolemie de 1,44 la mie, prins la volan în agnita
foto: arhivă

Polițiștii rutieri au constatat în minivacanța de Rusalii 19 infracțiuni la regimul rutier. Aceștia au ridicat, în vederea suspendării, 42 de permise de conducere și au retras 34 de certificate de înmatriculare. Totodată, au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale. Printre cei prinși pe picior greșit în weekend se numără și un sibian de 41 de ani, care s-a urcat beat la volan și fără permis. 

sibian fără permis și cu o alcoolemie de 1,44 la mie, prins la volan în agnita

„La data de 11 iunie, în jurul orei 21:55, pe strada Spitalului din Agnita, polițiștii rutieri au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 41 de ani, localnic, conducând un autoturism fără a deține permis de conducere și cu o alcoolemie de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

Oamenii legii sfătuiesc participanții la trafic și acum, la întoarcerea spre casă, să manifeste prudență în conducere, să se asigure temeinic înaintea efectuării oricăror manevre și să uzeze de politețea rutieră.

Peste 100 de polițiști sibieni sunt în continuare la datorie și luni pentru ca minivacanța de Rusalii să fie petrecută în siguranță de către cetățeni, iar manifestările organizate în județ să se desfășoare fără evenimente nedorite.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică