Un teren aflat în incinta Liceului Tehnologic de Construcții și Arhitectura „Carol I”, pe care au crescut bălăriile din cauză că nu a fost îngrijit, va fi dezmembrat și donat Primăriei Sibiu. Decizia a fost luată după ce mai mulți cetățeni au făcut o serie de sesizări și s-au plâns că a ajuns într-o stare de degradare.
Proiectul privind aprobarea documentației cadastrale pentru dezmembrarea terenului, care are o suprafață de 4.773 mp, situat pe strada Lemnelor, în incinta Liceului „Carol I”, va fi suspus la vot în ședința Consiliului Local din 23 iunie.
„Urmare unor sesizări de la cetățeni cu privire la starea de degradare și neîngrijire a zonei situate în incinta Liceului Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I”, în spatele atelierelor unității de învățământ, în imediata apropiere a limitei de proprietate dinspre strada Lemnelor, Direcția Patrimoniu și Cadastru a solicitat administratorului imobilului, Serviciul Public de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar de Stat, luarea măsurilor de igienizare care se impun”, se arată în raportul de specialitate.
Liceul nu se mai folosește de terenul respectiv, motiv pentru care el va fi pus la dispoziția Primăriei Sibiu care va implementa acolo „un proiect de utilitate publică locală”.