Pompierii sibieni au intervenit, luni, la Gârbova pentru a lichida un incendiu izbucnit la o casă de locuit.
UPDATE
„Datorită intervenției prompte a pompierilor militari, incendiul a fost limitat și lichidat prompt, astfel nu a fost afectată întreaga casă și nici casele din vecinătate. În urma incendiului a ars acoperișul casei, pe o suprafață totală de 120 mp și de asemenea a fost afectată mansarda acesteia”, spun pompierii sibieni.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic al coșului de fum din camera centralei termice care nu era protejat corespunzător.
Știrea inițială
„Pompierii militari din cadrul Stației Miercurea Sibiului au intervenit de urgență în localitatea Gârbova cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la o casă. De asemenea a fost solicitată o autospecială de stingere din cadrul ISU Alba, Secția Sebeș”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
La fața locului incendiul se manifesta la acoperiș și mansardă, pe o suprafață de aproximativ 100 mp.
Din informațiile existente la acest moment nu au fost semnalate victime. Intervenția este în desfășurare, revenim cu informații.