Raluca Turcan, deputat de Sibiu și președinte al filialei județene a Partidului Național Liberal, a anunțat că Guvernul Ciucă va aloca fonduri pentru programul de mese calde în școli pe care l-a inițiat încă din 2016.
„Este un proiect în jurul căruia am adunat mii de oameni în decursul ultimilor zece an. Am inițiat legi, le-am susținut în Parlament, au picat, m-am încăpățânat și le-am redepus și am solicitat și fonduri necesare la fiecare adoptare de Buget”, a declarat Raluca Turcan.
Proiectul nu a primit de la început susținere politică
Deputatul PNL Sibiu a afirmat că pentru concretizarea Programului Masă la Școală au fost necesare numeroase eforturi de-a lungul anilor din cauza nerecunoașterii importanței acestuia de către instituțiile competente, în ciuda impactului pozitiv evident pe care l-ar fi avut: reducerea abandonului școlar și creșterea performanței școlare.
„Când l-am inițiat prima dată, comentariile au fost de genul „o nouă pomană”, “nu sunt bani”, “nu ajută la nimic” etc. Studiile pe care însă le aveam eu pentru acest program, aplicat în multe alte țări, îmi demonstrau că aceasta este o măsură eficientă pentru reducerea abandonului școlar și creșterea performanței școlare. Îmi aduc aminte, ca și ieri, că prima discuție am avut-o cu Dacian Cioloș, care era premier. El m-a trimis la Cristian Ghinea, care era responsabil de fonduri europene în guvernul tehnocrat și mi-a zis că nu se poate face pe fonduri europene. Apoi alte și alte discuții, dezbateri și dintr-un proiect care putea fi prioritate naționala din 2016, cu fonduri europene, așa cum se finanțează și acum, am găsit sprijin și interes la secretarul de stat din Ministerul Educației – Monica Anisie”, a spus Raluca Turcan.
La acel moment, s-a început cu un program-pilot acoperind 50 de școli din țară, iar în timpul mandatului de vicepremier al Ralucăi Turcan, acesta a evoluat considerabil datorită sprijinului colegilor din guvernul liberal: împreună cu ministrul educației de la acea vreme, Monica Anisie, proiectul a fost extins la 150 de școli. În plus, fonduri de 30 milioane de euro au fost găsite pentru susținerea programului cu ajutorul ministrului fondurilor europene, Marcel Boloș.
Un milion de elevi vor beneficia în următorii cinci ani de o masă caldă la școală
De curând, Guvernul Ciucă a decis să aloce finanțare, bani identificați tot de Marcel Boloș, prin programul de reducere a abandonului școlar din cadrul PNRR. Astfel, începând cu anul acesta, programul se va extinde către 300 de școli și tariful unui meniu zilnic va crește de la 10 la 15 lei. Valoarea programului ajunge la suma de un miliard de euro pentru următorii cinci ani, numărul elevilor beneficiari ajungând la un milion.
„Acum, după 6 ani de eforturi, toată lumea spune că este un program bun, necesar, util. De altfel, programul Masă la Școală a fost trecut în programele de guvernare scrise de fiecare partid politic în campaniile electorale, dar a fost uitat imediat după ce și-au împărțit funcțiile în Guvern. Era util doar pe hârtie, doar pentru a atrage voturi. Însă unii au continuat să bată la uși închise. Iar succesul de acum este o investiție în sănătatea și educația copiilor, în viitorul lor și în viitorul țării noastre. Nu este ușor, dar atunci când un proiect pentru care ai muncit devine realitate și de el chiar beneficiază un milion de copii care au nevoie de sprijin – satisfacția este pe măsură”, a mai adăugat Raluca Turcan.