Ministrul Culturii a lăudat Sibiul în cadrul deschiderii Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS). Acesta consideră Sibiul un pol cultural al României „şi în ultimii ani cam tot ce e mai bun în lume vine la Sibiu”, a declarat vineri, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.
„Se vede cu ochiul liber, este pe an ce a trecut, în primul rând, un pol cultural al României unde se mută tot ce e bun din România şi în ultimii ani, cam tot ce e mai bun în lume, vine la Sibiu, iar pe lângă ceea ce înseamnă artă, la Sibiu foarte multă lume vine. Este extraordinar de important să se vadă că, din punct de vedere economic, cultura produce bani, cum spunea şi Constantin Chiriac, la un buget de 14 % dat de Primărie pentru cultură, se întoarce 18 % în urma activităţilor culturale la Sibiu. Amprenta este uriaşă pentru cultură, pentru promovarea României în străinătate, iar tot ceea ce face (Constantin Chiriac n.r.) este cu plus de fiecare dată.(…) Sibiul după ce a fost Capitală Culturală Europeană se bate cu Bucureştiul, poate câteodată şi câştigă pentru titlul de capitală culturală a României”, a declarat ministrul Romaşcanu pentru Agerpres.
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a participat vineri la ceremonia de deschidere a FITS, care a avut loc pentru prima dată într-o companie privată, parteneră a festivalului, unde a fost şi o reprezentaţie a Yamamoto Noh Theatre din Osaka, o formă veche de teatru tradiţional japonez, inclusă în patrimoniul UNESCO.
Preşedintele fondator al FITS, actorul Constantin Chiriac, estimează că în acest an numărul de spectatori va fi de peste 70.000 pe zi, însă avertizează publicul că este posibil ca unii artişti să nu poată ajunge din cauza problemelor din aeroporturi.
„Este o mare bucurie că putem să organizăm acest festival şi sper din toată inima că toţi spectatorii din Sibiu, din România, din lume pe care îi avem direct şi online să înţeleagă greutăţile prin care trecem organizând acest festival şi că s-ar putea ca din cauza călătoriilor tuturor artiştilor care vin, uneori să ne trezim cum s-au trezit mulţi turişti, cu călătorii anulate. Până acum nu am avut acest moment neplăcut, dar previn acest lucru pentru că facem toate eforturile. Am vorbit cu toate companiile de transport, pentru că sunt atât de importanţi oamenii. Şi vă dau un singur exemplu: Teatrul Naţional din Varşovia trebuia să ajungă la Sibiu şi a ajuns la Budapesta. I-am adus, joacă, dar se fac eforturi uriaşe în aşa fel încât frumuseţea să poată să ajungă în inimile, în sufletele, în casele tuturor românilor şi tuturor spectatorilor care iubesc acest oraş, acest festival, această ţară. Fiţi bine-veniţi la Sibiu şi vă dorim din toată inima multă, multă bucurie, plăcere şi drag de tot ce înseamnă frumuseţe, creaţie şi emoţie”, a spus Constantin Chiriac.
Întrebat câţi spectatori estimează că vor fi zilnic la evenimente, Chiriac a răspuns: „70.000 pe zi. (…) Am luat cifrele din 2019, veţi vedea că vor fi mult întrecute”.
Programul actualizat al FITS se găseşte pe www.sibfest.ro şi în aplicaţia pentru telefoanele mobile FITS App.