29 iunie 2022
Fundaţia Social-Culturală a Romilor „Ion Cioabă” anunţă, într-un comunicat, demararea proiectului prin care se va crea primul Muzeu Virtual al Holocaustului Romilor în România. ”Prin intermediul mărturiei supravieţuitorilor, muzeul va reprezenta deportarea romilor în Transnistria în Al Doilea Război Mondial. Va reconstitui pagini negre din istorie când romii au fost împuşcaţi, maltrataţi, omorâţi prin foame…
Un bărbat din Rășinari a fost bătut în plină stradă la Rășinari. Agresorul l-a lovit cu o bâtă în cap. Acum, acesta este cercetat penal și a fost plasat sub control judiciar. „La data de 26 iunie a.c., polițiștii Postului de Poliție Rășinari au fost sesizați prin plângere scrisă cu privire la o faptă cu…
Guvernul ar urma să anunțe măsurile hotărâte în criza carburanților. Însă nu este vorba nici de plafonare, nici de tăierea taxelor. Conform unor surse guvernamentale, ar fi vorba despre o compensare la pompă pentru o perioadă de trei luni, astfel că prețul carburanților nu va mai crește după anunțarea și aplicarea acestei măsuri iar taxa…
Cine este femeia decedată în accidentul de marți de pe Hula Bradului – A fost viceprimarul Avrigului
Comunitatea din Avrig este în doliu în urma decesului Elenei David. Aceasta a ocupat, în trecut, funcția de consilier local, a fost viceprimarul orașului și era o apreciată femeie de afaceri. În cursul zilei de marți, sibianca a murit într-un tragic accident pe Hula Bradului. Mașina pe care ea o conducea s-a izbit frontal de un camion. Impactul a…
Fostul premier Ludovic Orban, a anunţat, marţi seară, că va candida la alegerile prezidenţiale, adăugând că s-a pregătit timp de 30 de ani. „Sincer, mi-e foarte greu să mai sprijin pe cineva, să mai girez pentru cineva la preşedinţia României şi din cauza asta m-am hotărât să candidez eu.”, a afirmat el, relatează hotnews.ro Orban…
Florin Cîțu va fi schimbat, miercuri, de la șefia Senatului, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PNL. Fostul premier a fost schimbat, marți, și din funcția de președinte al PNL Sector 3. Liderii liberali au decis înlocuirea lui Florin Cîțu de la conducerea Senatului. „Lui Florin i se va retrage sprijinul politic, pe motiv…
Ministerul Economiei a lansat în dezbatere publică Hotărărârea privind instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare. Schema de ajutor de stat propusă are ca scop principal realizarea de investiții în noi activități economice în industria prelucrătoare. “Este nevoie ca industria de la noi din…
Fostul viceprimar al orașului Avrig a pierdut lupta cu viața. Elena David s-a născut pe 20 februarie 1951 și a trăit până pe 28 iunie 2022. ”Ne exprimăm regretul profund pentru dispariția neașteptată a celei care a fost Elena David (20.02.1951 – 28.06.2022). Om de afaceri respectat timp de mai multe decenii, Elena David a…
În noaptea de marți spre miercuri statele membre UE au aprobat planul de a reduce la zero emisiile de la CO2 la mașinile noi începând cu 2035. Această propunere, anunţată de executivul european în iulie 2021, va însemna încetarea de facto a vânzărilor de vehicule pe benzină şi diesel în UE începând cu 2035. Măsura…