Un accident rutier a avut loc, miercuri, pe raza localității Veștem. O șoferiță a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina în rigola de pe marginea drumului. Femeia a primit primul ajutor de la o echipă de pompieri care se îndrepta către Italia pentru a participa la un amplu exercițiu de pregătire.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a publicat, pe pagina de Facebook, mai multe imagini de la accidentul de miercuri din județul Sibiu, de pe raza localității Veștem. O femeie implicată în evenimentul rutier a primit primul ajutor de la o echipă de pompieri aflată în trecere în zonă.
„O echipă de căutare-salvare urbană a pornit astăzi către Milano pentru a participa la un amplu exercițiu de pregătire. Aproape de Sibiu, salvatorii au avut de gestionat o situație reală: un accident rutier.
– Suntem pompieri, am venit să vă ajutăm!
– Vă rog, soția se simte mai rău, scoateți-o pe ea prima!
– Stați liniștit, ne vom ocupa de amândoi.
– Să vă dea Dumnezeu sănătate. Ați apărut parcă din pământ! Mă pregăteam să apelez 112.
– Suntem în trecere și am văzut ce ați pățit”, se arată pe pagina de Facebook.
DETALII DESPRE ACCIDENT, AICI
Până la sosirea echipajelor de ambulanță, oamenii au primit îngrijiri medicale, iar pompierii s-au asigurat că sunt în afara oricărui pericol. Femeia a fost apoi transportată la spital.
Asta conteaza….inainte sa iti faci meseria,sa fii om!Bravo domnilor salvatori,sa va dea Dumnezeu multa rabdare si indemanare in ceea ce faceti,iar celor pe care i-ati salvat multa sanatate.Doamne ajuta.