O tânără în vârstă de 20 de ani din Boița a fost depistată la volan în Tălmaciu. Aceasta nu avea permis de conducere, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal. Aceasta era însoțită de proprietara mașinii.
„La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 17,00, în Tălmaciu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Nicolae Bălcescu. La volan a fost identificată o tânără în vârstă de 20 de ani, din Boița, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Tânăra era însoțită de către proprietara autoturismului, o femeie în vârstă de 34 de ani, din Avrig, care cunoștea faptul că tânăra aflată la volan nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Pe numele tinerei în vârstă de 20 de ani s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, prietena acesteia fiind cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare.