Cazuri de COVID au explodat în România. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat nouă decese și peste 7.600 de cazuri, potrivit Ministerului Sănătății.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.658 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 4.370 mai multe față de ziua anterioară. 1.551 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 205 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.204, cu 72 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 136 persoane, cu 21 mai multe față de ziua anterioară.
Dintre cei 136 pacienți internați la ATI, 114 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 375 sunt minori, 374 fiind internați în secții, cu 14 mai puțin față de ziua anterioară, și unul la ATI, cu 2 mai puțin față de ziua anterioară.
Până marți, 65.824 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 9 decese (8 bărbați și o femeie), fără decese raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 9 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, două la categoria de vârstă 60-69 de ani, 4 la de vârstă 70-79 de ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 de ani.