Recorduri de temperaturi au fost înregistrate la zeci de stații meteorologice din țară, în ultima perioadă. Specialiștii avertizează că și în următoarele zile va fi caniculă.
Ea a precizat că la acele stații meteo au fost înregistrate cele mai ridicate valori de temperaturi maxime zilnice pentru zilele respective.
„Dintre cele 68 de stații, la 16 am avut chiar recorduri lunare, fiind cele mai ridicate valori pentru o zi din luna iulie din zona respectivă”, a spus directorul ANM.
Până în data de 29 iulie rămâne în vigoare avertizarea meteorologică de cod galben care vizează în continuare valul de căldură. În jumătatea sudică a țării, valorile de temperatură maximă vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, a menționat Mateescu.
„Cu siguranță durata acestui val de căldură din perspectiva maximelor diurne, dar și al nopților tropicale, au făcut ca acest val să fie unul, la nivelul numărului de zile consecutive, posibil din nou un record”, a declarat Elena Mateescu.
Cum va fi vremea până în 29 iulie
Miercuri (27 iulie), în Oltenia și Muntenia valul de căldură va persista. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Pentru aceste zone, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu.
De miercuri până vineri, valul de căldură se va menține în special în jumătatea de sud a țării, disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade. În aceste trei zile este în vigoare o avertizare cod galben.