Cum își petrec unii sibieni timpul liber? Sună la Poliție fără un motiv întemeiat. În prima jumătate a anului 2022, s-au înregistrat la Serviciul de urgență 112 aproape 18.000 de apeluri, dintre care peste 11.000 au fost considerate ”non-urgențe” – apeluri false sau nejustificate.
Numărul apelurilor false sau nejustificate este mai mare cu peste 3.000 față de aceeași perioadă a anului trecut, când 8.207 de sibieni au sunat la 112 fără să fi avut o urgență reală. Apelurile la 112 sunt preluate de operatorii Direcției Județene de Telecomunicații Speciale Sibiu, care le direcționează către Compartimentul preluări apeluri de urgență al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
În urma a 6.647 de apeluri de urgență în primele șase luni ale anului curent, echipajele din teren au fost direcționate către adresele apelanților, însă doar în 5.784 de cazuri aspectele sesizate în apel s-au confirmat.
În primele șase luni ale acestui an, polițiștii sibieni au aplicat 227 de sancțiuni contravenționale în valoare de 256.600 de lei pentru apelarea falsă sau nejustificată, și 79 de sancțiuni contravenționale în valoare de 115.000 lei pentru apelare abuzivă.