Copiii aflați în taberele din Cisnădioara, Ocna Sibiului și Stațiunea Păltiniș au fost vizitați de polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară, cu scopul de a le transmite recomandări pentru o VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ.
Scopul activităților l-a reprezentat creşterea gradului de informare a copiilor privind riscurile și vulnerabilitățile în mediul online, precum și transmiterea de recomandări pentru prevenirea victimizării minorilor pe linia siguranței rutiere, a protejării bunurilor personale și evitarea comportamentelor de risc.
Totodată, polițiștii le-au oferit informații despre riscurile la care se expun consumatorii de substanțe interzise, dar și recunoașterea semnelor consumului de droguri la persoanele vulnerabile, făcându-le recomandări privind modalități sănătoase de petrecere a timpului liber.
Activitățile s-au desfășurat sub forma unui dialog, cu specificul conștientizării efectelor negative ale consumului de substanțe psihoactive, precum și urmările legale ale traficului și consumului de droguri.