1 August este Ziua Națională a Salvamontului. Astăzi se împlinesc oficial 118 ani ani de salvare montană în România și 53 de ani de activitate a instituției sub denumirea actuală de Salvamont România.
Data de 1 August nu este aleasă întâmplător, ultima lună din sezonul estival reprezentând perioada cu cele mai multe accidente pe munte și cele mai grele intervenții ale salvamontiștilor. „Salvamontul din toată țara sărbătorește prin muncă. S-a ales data de 1 August pentru că luna aceasta este cea mai aglomerată și cea mai dificilă pentru salvamontiști. Noi suntem tot timpul la datorie, pe munte, iar toate bazele de permanență sunt asigurate”, spune Directorul Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu, Dan Popescu.
Cu ocazia acestei zile, directorul Salvamont Sibiu vine în întâmpinarea turiștilor cu sfaturi pentru a evita posibile accidente. „Le recomandăm să se informeze foarte bine asupra traseului pe care doresc să îl parcurgă și să aibă toate informațiile, începând de la vreme până la durata traseului. Să fie echipați corespunzător, cu lumină frontală – chiar dacă tura este una scurtă – și cu bateria la telefon încărcată pentru a putea să sune în caz de pericol sau de urgență. De asemenea, să își planifice turele în funcție de pregătirea lor fizică și psihică, să nu abordeze trasee care le pot crea probleme și disconfort. Să se bucure de munte ținând cont de limitele fiecăruia”, recomandă Popescu.