schimbări în imm-uri - aproximativ 60 la sută dintre angajații part-time vor fi dați afară
Sursa Foto - Pixabay

Începând de astăzi (n.r. 1 august 2022), contractele part-time sunt suprataxate. Mai exact, pentru un contract de 2/4/6 ore, angajatorul va fi obligat să achite statului taxele cât pentru un salariu minim pe economie. Astfel, foarte multe IMM-uri au trecut la concedieri.

Aproape jumătate din IMM care au participat la un sondaj al CNIPMMR spun că au între 1 și 4 angajați parrt-time, iar după modificarea Codului Fiscal, jumătate dintre respectivele firme vor renunța la aceștia.

schimbări în imm-uri - aproximativ 60 la sută dintre angajații part-time vor fi dați afară

La întrebarea privind măsura în care au fost afectați de schimbarea regimului fiscal al microîntreprinderilor prin reducerea plafonului de la 1 milion de euro la 500.000 de euro, 35,8% din respondenții au indicat în mare măsură, 26,8% în mică măsură, în timp ce o pondere de 37,4% dintre cei chestionați au declarat că nu au fost afectați.

54,2 % au dat un răspuns afirmativ la întrebarea „ați fi preferat aplicarea cotei de impozitare de 3% din venituri pentru toate microîntreprinderile indiferent de numărul de angajați în locul scăderii plafonului pentru microîntreprinderi ?”, în timp ce 45,8 % nu ar fi preferat această alternativă.

Cât de afectat sunteți de schimbarea Codului Fiscal referitoare la obligativitatea angajării unei persoane pentru încadrarea în categoria de microîntreprindere? Din răspunsurile la această întrebare rezultă că 37,4% dintre respondenți nu au fost deloc afectați, 15,2% în mică măsură, iar 47,4% în mare măsură.

45,3% nu au angajați part-time cu salariu minim, iar 47,4% au între 1 și 4 astfel de angajați. Dintre companiile cu angajați part-time, 59,7% au apreciat că vor face concedieri, 13,6 spun că vor trece angajații la normă întreagă, 19,9% spun că vor suporta plata contribuțiilor din veniturile angajatorului iar restul vor mări salariile la nivelul salariului minim. În continuarea sondajului, 47,7% dintre respondenții care au evidențiat că vor face concedieri, au declarat că vor renunta la toți angajații part-time, 26,1% vor renunta la 1 angajat, iar 22,5% vor concedia între 2 și 5 angajați.

Participanții la sondaj din domeniul HORECA au evidențiat că datorită modificării Codului Fiscal, după 1 ianuarie 2023 vor opta pentru plata impozitului pentru veniturile microîntreprinderilor 54% și la plata impozitului pe profit 46%.

Că urmare a măririi impozitului pe dividende de la 5% la 8%, o pondere de 55,5% dintre respondenții vor aplica ambele măsuri, 28,3% dintre aceștia vor reinvesti profitul pentru a beneficia de scutirile prevăzute de Codul Fiscal, iar 16,2% vor plăti dividende cu aplicarea impozitului de 8%.

La întrebarea privind echitatea introducerea unei “taxe de solidaritate” pentru companiile cu o cifră de afaceri de 100 milioane euro în vedere creșterea fiscalității pentru IMM-uri, o pondere de 71% dintre întreprinzători consideră că este echitabilă, spre deosebire de 29% dintre aceștia care au dat un răspuns nefavorabil privind această taxa.

În contextul actual, respondenții consideră că guvernul ar trebui să adopte următoarele măsuri pentru creșterea veniturilor la bugetul de stat:

• Reducerea cheltuielilor bugetare prin diminuarea aparatului bugetare 87,40%

• Eliminarea pensiilor speciale 76,60%

• Creșterea eficienței colectării prin digitalizarea ANAF 70,70%

• Reducerea evaziunii fiscale 74,90%;

• Realizarea de investiții publice în economia reală 68,10%

CNIPMMR a realizat în perioada 25-28 iulie 2022 o consultare sub formă unui sondaj derulat prin intermediul Google Forms, la care au participat 1179 de respondenți din toate cele patru categorii de întreprinderi care formează sectorul IMM.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică