Workshop de restaurare la Muzeul Astra Sibiu - Diversitate şi complementaritate în restaurarea şi valorizarea patrimoniului cultural

În perioada 01 – 12 august 2022, Muzeul ASTRA, instituţie ale cărei acţiuni sunt posibile prin finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu, organizează prin Centrul ASTRA pentru Patrimoniu a II-a ediţie a workshop-ului de restaurare „Diversitate şi complementaritate în restaurarea şi valorizarea patrimoniului cultural”. Partener în acest eveniment este European Heritage Volunteers.

Workshop de restaurare la Muzeul Astra Sibiu - Diversitate şi complementaritate în restaurarea şi valorizarea patrimoniului cultural

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc luni, 1 august 2022, de la ora 09:30, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în cadrul ansamblului arhitectural Călineşti Berbeşti – Călineşti Fereşti.

Acţiunea dă curs educaţiei în domeniul patrimoniului material şi imaterial, promovând patrimoniul românesc la nivel mondial. Munca în acest domeniu creează punţi inter- şi transculturale, încurajează colaborarea, lucrul în echipă şi educaţia muzeală în rândul tinerilor şi viitorilor experţi. De asemenea, educaţia non-formală şi experienţială se înscriu în abordările educaţionale contemporane, accelerând procesele de învăţare într-un mediu profesional, interactiv şi participativ.

În cadrul evenimentului vor participa 10 voluntari cu pregătire în domeniul patrimoniului din Spania, Canada, Chile, Taiwan, Statele Unite ale Americii, Croaţia şi România. Se vor restaura 21 de piese pe suport piele-blană şi pe suport textil din patrimoniul mobil aflat în colecţia Muzeului ASTRA.

În funcţie de tipurile de degradări specifice fiecărui suport, se vor efectua operaţii de conservare-restaurare a obiectelor de patrimoniu. Intervenţiile se vor desfăşura sub coordonarea specialiştilor în conservare – restaurare din cadrul Muzeului ASTRA.
Experienţa practică va fi susţinută de activităţi educative care să le permită participanţilor să interacţioneze cu tradiţiile şi obiceiurile locale prin demostraţiile practice ale meşterilor populari.

În cadrul acestui eveniment va avea loc vizita documentară la Muzeul Ţării Secaşelor din Miercurea Sibiului.

Cele 21 de piese ce vor benefica de intervenţii de specialitate pe perioada workshop-ului, vor face obiectul unei expoziţii ce va fi vernisată în data de 12 august 2022, ora 15:00, în cadrul ansamblului arhitectural Călineşti Berbeşti – Călineşti Fereşti.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică