Polițiștii sibieni au prins în flagrant doi bărbați care transportau arbori pe care tocmai ce îi tăiaseră, în mod ilegal, din pădure din Apoldu de Sus.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală de arbori și furt, pe numele a doi bărbați, în vârstă de 21 și 37 de ani, din Apoldu de Sus, care au fost surprinși în flagrant în timp ce transportau cu un atelaj hipo patru arbori din specia gorun, pe care i-ar fi tăiat ilegal pe de fondul forestier național situat în satul Apoldu de Sus.
Polițiștii au confiscat materialul lemnos, respectiv 1,104 mc de lemn precum și obiectele folosite pentru săvârșirea infracțiunii – o căruță, o drujbă și un topor.