agresorii din sibiu vor fi monitorizați cu brățări gps din 2024
foto - Unsplash.com

Începând cu 2024, agresorii din Sibiu vor fi monitorizați cu brățări GPS. Guvernul Ciucă a aprobat această Hotărâre. De altfel, se vor suplimenta posturile de ofițeri de poliție, dar și de agenți de poliție.

Monitorizarea electronică se va aplica, în primă fază, în sistem pilot, începând cu data de 1 octombrie 2022, până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2025, atunci când se emite un ordin de protecție național sau european în cazul în care România este stat emitent, scrie presasm.ro.

agresorii din sibiu vor fi monitorizați cu brățări gps din 2024

Monitorizarea electronică în sistem pilot se aplică etapizat, după cum urmează:

a) prima etapă – în perioada 2022 – 2023 – la nivelul municipiului București și a județelor Iași, Mureș și Vrancea;

b) a doua etapă – în anul 2024 – la nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la lit. a) și la nivelul județelor Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea;

c) a treia etapă – în anul 2025 – la nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la lit. a) și b) și la nivelul județelor Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea.

Serviciul de Telecomunicații Speciale achiziționează de pe piața publică servicii de comunicații necesare funcționării dispozitivelor electronice de supraveghere.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică