Traficul crește exponențial în perioada minivacanțelor. Astfel, autoritățile au luat decizia de a sista lucrările pe Valea Oltului, în zona localității Boița, în acest weekend prelungit, pentru a nu se crea haos în trafic, anunță DRDP Brașov.
„Având în vedere valorile crescute de trafic cauzate de minivacanța din perioada 13 – 15 august, toate lucrările au fost sistate pe DN7, în zona localității Boița, din județul Sibiu”, a anunțat DRDP Brașov.
Deși se circulă pe ambele sensuri, fără semafoare, în zona șantierului rămân în vigoare restricțiile de viteză pentru că structura drumului a fost refăcută doar temporar, spun drumarii.
Lucrările de consolidare a DN 7, între km 246+500 și km 251+025, în apropierea localității Boița, au început în iunie și au ca termen de finalizare 6 luni.
Lucrările se realizează pe câte o jumătate de cale, pe sectoare de 200 – 300 m, circulația desfășurându-se alternativ, pe un singur fir, dirijată pe timp de zi cu piloți de circulație și cu semnalizare provizorie, iar pe timp de noapte cu semafoare.
Importanța acestor lucrări este dată de faptul că acest sector de drum va face legătura DN7 cu secțiunea 1 a autostrăzii Sibiu – Pitești.