Turismul românesc a înregistrat două mari schimbări în acest sezon de vară, parțial generate de pandemie și de mediul inflaționist din țară. Este prima vară în care destinațiile montane au fost mai apreciate de români decât cele de pe litoral.
Industria turismului din România se îndreaptă spre finalul primul sezon turistic post -pandemic și aduce mai multe noutăți față de ceea ce însemna sezonul de vară în urmă doi ani, scrie Mediafax.
Conform datelor platformei de rezervări hoteliere Travelminit.ro, turismul românesc a înregistrat două mari schimbări în acest sezon de vară, parțial generate de pandemie și de mediul inflaționist din țară.
Prima schimbare se referă la creșterea în preferințele turiștilor români a destinațiilor montane, în special pe parcursul lunilor de vară. Cea de-a doua se referă la impactul inflației în turism, similar cu celelalte ramuri economice. Astfel, prețurile mai mari cu până la 20% la serviciile din turism au forțat românii dornici să călătorească să opteze pentru unități de cazare mai ieftine, care să le permită să se încadreze într-un anumit buget”, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, cele mai populare destinații din perioada iunie-august 2022 au fost, litoralul românesc (cu stațiunile Eforie Nord, Costinești, Mamaia și Eforie Sud în topul preferințelor), destinațiile montane (cu Brașov, Predeal, Bușteni și Sinaia în fruntea clasamentului), destinațiile balneare (printre care se numără Sovata, Praid, Băile Felix și Băile Herculane) și marile orașe (Oradea, Sibiu, București și Cluj-Napoca fiind orașele cu cele mai multe rezervări).
Destinațiile montane au înregistrat o creștere anuală a rezervărilor de 45%, pe când numărul rezervărilor de pe litoral a crescut cu doar 41% anul acesta comparativ cu anul trecut. De asemenea, rezervările pentru marile orașe au crescut cu 31%, iar cele pentru destinațiile balneo-climaterice au crescut cu 19%, semnalându-se astfel creșteri semnificative pentru toate zonele în comparație cu vara anului trecut.
Prețul mediu pentru o cameră dublă/noapte a crescut cu minimum 15% în perioada iunie-august 2022 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, conform aceleiași surse.
De exemplu, prețul mediu pentru o noapte de cazare în cameră dublă pe litoral a fost sezonul acesta de 293 de lei (o creștere de 15% față de vara lui 2021), prețul mediu pentru o noapte de cazare în cameră dublă la munte a fost de 234 de lei (o creștere de 20% față de vara lui 2021), prețul mediu pentru o noapte de cazare în cameră dublă în oraș este tot de 234 de lei (o creștere de 20% față de vara lui 2021), în timp ce tariful mediu pentru o noapte de cazare într-o stațiune balneară este de 244 de lei (o creștere de 19% comparativ cu vara lui 2021).