NASA vrea să scrie din nou istorie. O nouă rachetă performantă își va lua zborul spre Lună.
Deși nu are un echipaj uman la bord, vehiculul spațial are o misiune importantă, scrie strileprotv.ro
Va da startul așa-numitului program Artemis, al cărui scop nu este doar acela de a trimite din nou astronauți pe Lună, ci să şi permită apoi ca oamenii să exploreze planeta Marte.
Pentru prima dată în ultimii 50 de ani, o navă spațială se pregătește să pornească într-o călătorie spre Lună.
Ultimele teste au fost realizate cu succes la Centrul Spațial Kennedy, din Florida. De acolo va pleca luni după-amiază, puțin după ora 15:30, ora României, capsula Orion, concepută să ajungă aproape de satelitul natural al Pământului.
Fără echipaj uman la bord, vehiculul spațial va fi lansat cu ajutorul unei rachete de ultimă generație, pentru care specialiștii NASA au muncit zece ani.
Janet Petro, directoarea Centrului Spațial Kennedy: „Suntem foarte entuziasmați, iar eu sunt tare mândră de echipa de aici, de la Centrul Spațial Kennedy și de echipele din întreaga agenție (NASA), care au muncit foarte mult, timp de un deceniu, pentru a ajunge în acest punct, așa că suntem pregătiți”.
Ultima oră
- Concert coral-instrumental, cu participarea extraordinară a preotului Constantin Necula la Sala Thalia sâmbătă, 12 aprilie, 2025
- S-a deschis Katrin: Nu e restaurant și nu e nici fast food. Este exact ce trebuie (foto) sâmbătă, 12 aprilie, 2025
- Elevii eco-ambasadori din Copșa Mică, în marș pentru un viitor verde (foto) sâmbătă, 12 aprilie, 2025
- Criminal condamnat pe viață, eliberat din greșeală. A fost prins după 2 săptămâni sâmbătă, 12 aprilie, 2025
- Fetele de la I.L. Caragiale, calificare la faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului sâmbătă, 12 aprilie, 2025