trei femei duse la spital în urma unui accident în apropiere de fabrica continental
foto: arhivă

Polițiștii rutieri au intervenit, joi seară, la un accident produs în Zona Industrială Vest, pe strada Salzburg din municipiul Sibiu, în apropierea fabricii Continental.

trei femei duse la spital în urma unui accident în apropiere de fabrica continental

Din cercetările preliminarii efectuate de polițiștii sibieni a rezultat că șoferul unui microbuz transport marfă, condus pe direcția Ocna Sibiului – aeroport, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitatea Roșia.

Impactul a dus la rănirea a trei femei, în vârstă de 31, 44, respectiv 51 de ani, toate din Roșia, pasagere în autoturism, acestea fiind transportate la spital conștiente. „La fața locului echipajul a acordat îngrijiri medicale unei femei conștiente, în vârsta de 51 de ani care a fost transportată la UPU Sibiu cu dureri cervicale și cefalee. De asemenea la fața locului a intervenit și un echipaj SAJ care a acordat îngrijiri pentru două persoane de sex feminin în vârstă de 31 și 44 de ani, care au fost transportate la UPU Sibiu conștiente”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Microbuzul era condus de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Vâlcea.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului. Circulația se desfășoară îngreunat.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică